Noutăți

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii a lansat un nou film marca 12 Plus

Pe 28 septembrie 2023, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii a lansat un nou film, marca 12 Plus, scenariul căruia a fost realizat cu implicarea adolescenților – participanți ai Școlii de vară ,,𝐒𝐚𝐟𝐞𝐭𝐞𝐞𝐧”, desfășurată în perioada 15 – 19 august 2023.

Producția video reflectă provocările adolescenților refugiați strămutați într-un mediu nou de trai, riscurile la care aceștia pot fi supuși, separarea de familie și prieteni, coeziunea socială într-o țară și un mediu nou sau alte probleme cu care se confruntă copiii nevoiți să se adapteze într-o nouă societate.

Adolescenții au reflectat asupra filmului, deja din postura de spectator, au discutat mesajul filmului, s-au expus asupra momentelor-cheie și au participat activ în discuția subiectului abordat în film – bullying-ul, un fenomen din ce în ce mai răspândit.

Totodată, adolescenții au discutat și despre alte subiecte tematice, inclusiv referitor la drepturile copilului și măsurile de protecție a copiilor din Ucraina, au avut oportunitatea să participe la sesiunea informativă și de socializare pentru dezvoltarea rezilienței adolescenților față de fenomenul abuzului și exploatării sexuale.

Filmulețul marca 12plus va fi disponibil curând și pe platforma www.12plus.md .

Menționăm că participarea copiilor reprezintă un principiu fundamental prevăzut în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și are o importanță deosebită pentru dezvoltarea copilului și a viitorului adult, dar și pentru dezvoltarea comunității, a societății în ansamblu.

CNPAC promovează exercitarea dreptului de participare a copiilor, inclusiv prin sesiuni de consultare a adolescenților vizavi de activitățile planificate pentru aceștia, conținutul materialelor informative destinate adolescenților dar și conținutul platformei 12plus.md.

Mulțumim adolescenților 12plus și îi încurajăm să participe activ în diverse activități care le asigură dreptul la participare și starea de bine, pentru a se simți utili și liberi în a-și exprima propria opinie.

*Școală de vară ,,𝐒𝐚𝐟𝐞𝐭𝐞𝐞𝐧”, a fost lansată la 15 august curent, de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC/NCCAP) în parteneriat cu Plan International.

Exit mobile version