Articole Siguranță la școală

Ești timid/ă? Știi ce ai de făcut ca să depășești?

Dacă te consideri timid/ă, iar ideea de a întâlni persoane noi, de a comunica cu acestea îți provoacă o senzație de teamă, iată câteva sfaturi care te vor ajuta să te simți mai bine în prezența altora și să comunici cu ușurință.

  1. Analizează ceea ce simți

De ce nu-ți place să stai de vorbă cu alte persoane? Nu-ți place să legi discuții cu necunoscuții sau cu lumea, în general? Ți-e teamă de reacția celorlalți la ce vei spune sau nu îți place să vorbești despre tine cu ceilalți?

  1. Nu te compara cu nimeni

Nu te compara cu cei mai vorbăreți și joviali. Unii se simt bine vorbind mult și cu toată lumea, alții din contra, comunicând cu un grup mai restrâns. Acest lucru este normal, indiferent de care parte te afli. Suntem diferiți și asta ne face să fim interesanți în felul nostru, în mod individual.

  1. Leagă discuții cu cineva

Dacă vrei, la un moment dat, să vorbești cu cineva, adună-ți curajul și fă primul pas. Începe conversația, „Bună, ce mai faci?” ar putea fi un început bun.

  1. Zâmbește și fii prietenos/prietenoasă

Zâmbetul te va ajuta să „topești gheața”. Dar atenție și la locul unde te așezi la ore sau în grupurile de lucru. Cu cât stai mai departe de toți, cu atât ceilalți vor crede că vrei să fii lăsat/ă în pace.

  1. Pregătește-ți din timp discuțiile

Gândește-te din timp la câteva subiecte de discuție. Ai putea să simulezi o conversație în fața oglinzii, de exemplu. Cu cât te obișnuiești mai mult cu ideea de a vorbi, cu atât îți va fi mai ușor să practici asta cu oricine.

  1. Concentrează-te pe cei din jur

Nu ești unica persoană care vrea să depășească timiditatea, sunt mulți cei care nu se simt în largul lor când e multă lume în jur. Dar secretul comunicării este să te concentrezi și asupra celor din preajmă, nu doar asupra ta. Vei avea multe de descoperit. Și mai ales va fi amuzant să descoperi că ei pot avea aceleași temeri ca și tine.

Exit mobile version