Se zice că tinerii de azi petrec mai mult timp comunicând online decât faţă în faţă. La tine cum e?
Când discuți cu cineva virtual, nu e nevoie să privești în ochi persoana dacă spui ceva curajos sau dimpotrivă. Poți comunica de oriunde și ai senzația că sunteți doar voi doi. Iar pozele, emoticoanele, exprimă ușor ceea ce nu poți reda în cuvinte. Toate acestea sunt avantajele comunicării online. Dar să privim și dincolo de ele.
O discuție ar pueta fi periculoasă dacă:
I. Comunici cu o persoană necunoscută, pe care nu ai văzut-o niciodată nici tu, nici prietenii tăi și nu poți avea încrederea că identitatea sa reală coincide cu cea virtuală.
II. Ești rugat să expediezi poze în care apari așa cum nimeni nu te vede sau cum nu ai vrea sa fii văzut de cei apropiați sau prieteni.
III. Expediezi mesaje foarte personale în care povestești despre unde te afli, cum te simți și cine este alături de tine sau chiar poze cu tine.
Dacă ești într-o situație similară, spune-i foarte clar interlocutorului că vrea să cunoască mai mult decât este cazul pentru un necunoscut/ă.
Poți spune ceva de genul:
„Nu vreau să fac nimic din ce spui. Nu cred că e potrivit așa ceva, doar nu pentru asta vorbim?”
„Te cunosc prea puțin ca să continui discuția despre asta și nu cred că e cazul să răspund..”.
„Nu este chat-ul loc pentru asemenea discuții, hai să schimbăm subiectul…”
Dacă persoana insistă sau după o periodă revine la aceleași solicitări, rupe legătura cu un asemenea prieten și nu mai răspunde la mesaje sub nici o formă.
Regula de aur! Dacă discuția pare a fi periculoasă, reacționează imediat fără a negocia, cu cît mai multe spui cu atît e mai greu să te oprești și te expui riscurilor.