Te întrebi dacă partenerul tău are atitudine serioasă față de tine? Probabil, dacă ai ști de la bun început la ce să te aștepți, ai lua o decizie care să te scutească de suferință și pierdere de timp. Nu este atât de ușor. Poți descoperi mai multe pe parcurs. Este important să fii atentă la detalii, să fii și în rol de observator.
În general, oamenii, preferă să creadă mai mult în propriile iluzii decât în realitate.
Cea mai mare greșeală pe care o fac femeile este atunci când fac concluzii referitoare la cum va fi relația în viitor bazându-se pe trăsăturile sau comportamentele observate în prezent. Din păcate, majoritatea lor se conduc după acest criteriu când iau decizii în ceea ce privește o relație. Faptul că îți deschide ușa sau îți dă haina când ți-e frig, nu înseamnă neapărat că o va face tot restul vieții.
Bărbații au spiritul competitiv foarte bine dezvoltat. Atunci când își propune să cucerească o femeie, un bărbat este motivat să facă tot ce îi stă în puteri pentru a-i câștiga simpatia și încrederea. Motivația pentru așa-numitul ritual de a face curte poate fi alta decât îți imaginezi tu.
Foarte frecvent, oamenii recurg la tehnici de manipulare pentru a obține ceea ce își doresc.
Unii o fac intenționat, alții fără să conștientizeze. Este important pentru bunăstarea ta psihologică să îți dai seama că ești prinsă într-un joc în defavoarea ta. Voi descrie mai jos cele mai des întâlnite modalități de manipulare în relațiile de cuplu.
- Manipularea prin dispariție – se întâmplă ca la început să primești multă atenție, să te caute foarte des pentru a vă vedea, să vorbiți ore întregi și la un moment dat să dispară de parcă nu e de găsit nicăieri. Poate să dispară pentru câteva zile sau mai mult. E o situație care îți provoacă confuzie. Îl cauți peste tot dar nu există nimic care ar aduce claritate. Cel mai des aceasta se întâmplă atunci când ai deja o impresie foarte bună despre el. În acest moment, tot ce s-a întâmplat în trecut te face să îi justifici comportamentul. Indiferent ce motiv ți-ar spune că a avut, tinzi să crezi totul pentru că vrei ca povestea frumoasă trăită până atunci să continue. Acest tip de persoane preferă să fie ei cei care controlează relația și care o întrerup. De cele mai multe ori ei revin atunci când abia ai reușit să te restabilești după experiența dureroasă.
- Manipulare prin rușine sau vinovăție – aceste sentimente induse de celălalt ajung să te însoțească pretutindeni. Mai târziu vei ajunge să gândești ca nu ești bună de nimic, că ești iresponsabilă și nu te poți aștepta la nimic frumos în viață. Dacă ceea ce simți mai des este negativ și te face să suferi, poate fi deja prea târziu să salvezi relația.
- Manipulare prin supărare – stă supărat, nu vorbește cu tine chiar dacă dintre voi doi tu ești cea care are mai multe motive să fie supărată. Prin acest comportament celălalt încearcă să te facă să îi satisfaci în totalitate așteptările. Aceasta însă nu este modalitatea de a rezolva situația și nici nu te va scuti de sentimentele negative.
Dorința ta de a te împotrivi în astfel de cazuri este una sănătoasă și este necesar să îți păstrezi poziția. Altfel, după o perioadă mai îndelungată vei ajunge să uiți ce îți plăcea cândva, să nu mai găsești nimic în viața ta care să îți aducă plăcere. Iar partenerul va continua, afirmând că nu ai personalitate. Îl vei crede pentru că vei avea deja pierdute argumentele care l-ar contrazice. Într-o relație sănătoasă aceste lucruri nu se întâmplă, deoarece atunci când îi spui celuilalt ce simți, ce dorințe sau temeri ai – va ține cont de ele și îți va respecta deciziile.
Te-ai regăsit în cele scrise mai sus?
Nu ești vinovată pentru că ești într-o relație disfuncțională. Nimeni nu apare în viața noastră cu un CV sau instrucțiuni.
Analizează ceea ce se întâmplă în relația ta. Cu ajutorul cuiva de încredere sau al unui specialist, ai putea găsi soluția potrivită.
Autor: Dumitrița DREGLEA, psiholog 12PLUS