La şcoală îmi mergea bine, colegii erau super. Eram fericit și credeam că nimic nu mă poate întrista. Mariana a ajuns în clasa noastră, după ce tatăl ei a primit un loc de muncă în orașul nostru. La începutul anului arăta cam tristă și speriată. Am căutat profilul ei pe Facebook. S-a plâns că îi lipsesc vechii prieteni. Și iubitul…
Cu fiecare zi ce trecea, era mai prietenoasă, ca și cum ar fi fost una dintre noi de mai mult timp. Băieților au pus ochii pe ea chiar de la început. Și mie mi-a plăcut, însă avea un iubit… Peste câteva săptămâni am organizat o petrecere. Era vesel, Mariana arăta fantastic, nu-mi puteam lua ochii de la ea. Am dansat… toată noaptea.
Am crezut că între noi e ceva, în toate fotografiile eram împreună. Mai pe scurt, am petrecut bine timpul împreună. Și se pare că asta au observat și unii dintre vechii ei prieteni. A primit câteva comentarii urâte, după care ea s-a despărțit de acel tip. Am vorbit cu ea și s-a dovedit că de ceva timp aveau probleme. A șters fotografiile cu el și a mai scăpat de câțiva „prieteni”. Era tristă, dar, într-o zi, am reușit să o scot la cinema. Și de atunci a început totul. Mă gândeam doar la ea, vorbeam mai tot timpul, fie pe Facebook sau Skype. La începutul lunii decembrie mi s-a stricat telefonul mobil. Am crezut că înnebunesc. Îmi lipsea comunicarea cu ea. Atunci mi-am dat seama că o iubesc. Era un sentiment de nedescris.
De Crăciun, am mers, ca de obicei, cu familia la munte. Zăpadă, snowboard – era minunat. Doar că nu era și Mariana cu mine. Și pentru că aveam prea mult timp liber seara, mi-a venit ideea să-i cer Marianei să-mi trimită o fotografie cu ea, una îndrăzneață. I-am trimis și eu una cu mine, ca să o încurajez. A avut efect, mi-a trimis una. A scris dedesubt „pentru totdeauna”.
A doua zi mi-am petrecut timpul cu familia. Din păcate, uitasem să-mi iau telefonul cu mine. Seara, când am revenit și m-am uitat în telefon, nu puteam înțelege ce s-a întâmplat. Am primit vreo 30 de apeluri de la Mariana și o mulțime de sms-uri: „Ce ai făcut?”, „Cum ai putut?”, „Ce explicații ai?”. Nu aveam idee ce se întâmplase, ce a fost.
Aceeași nedumerire era și pe net: oamenii mi-au scris pe FB și pe Skype … că am meritat-o, că suntem doi idioți, că Mariana era o tipă rea, o tâmpită. Câte și mai câte… În cele din urmă, în una din postări, am găsit fotografia pe care i-am dat-o Marianei cu o seară în urmă. Credeam că mor de rușine. Mesajele continuau să vină … Am sunat-o pe Mariana. Ea începuse să vorbească aiurea cum că a greșit, că fostul prieten a păcălit-o, că îi pare rău, că nu a făcut-o intenționat, își cerea scuze. Mai târziu m-a sunat un prieten care m-a lămurit în toată povestea asta, deci cineva publicase fotografia Marianei pe net, toată lumea a repostat-o. Mariana era sigură că am făcut-o eu. Nu știu cum a putut crede asta! După toate câte au fost între noi! Putea să vorbească cu mine, ea însă, pur și simplu a postat fotografia mea ca să se răzbune. Am înțeles că a șters-o imediat, însă ce folos… A fost de ajuns ca toată lumea să o vadă și să o copieze. Bineînțeles, fotografia a revenit pe Facebook, prelucrată în Photoshop, însoțită de cuvinte urâte și comentarii aiurite.
Nu știu cât timp am stat uitându-mă în pod. Apoi am șters-o din prieteni și am șters și toate fotografiile pe care le aveam împreună … Toate comentariile și persoanele care le-au postat. Credeam că pot avea încredere fata pe care o iubeam …