Adolescența este perioada de trecere de la copilărie la viața de adult. Dacă în copilărie depinzi mult de adulți și nu simți nevoia să te afirmi, adolescența vine cu schimbări mari – fizice, emoționale, dar și în felul în care te raportezi la părinți. Vrei mai multă autonomie, simți nevoia să-ți găsești vocea, iar uneori… te îndrăgostești pentru prima dată. Simți diferit. Mai intens. Mai profund. Și vrei pe cineva aproape.
Doar că, uneori, părinții nu sunt de acord cu relația ta. Se împotrivesc sau, mai subtil, îți arată că nu le place ce sau cum trăiești. Asta poate fi greu de dus, mai ales când simți că ceea ce ți se întâmplă e important pentru tine.
Hai să ne uităm la posibilele motive din spatele reacțiilor lor:
Una dintre cele mai frecvente cauze este frica pentru binele tău. Părinților le e greu să accepte că nu mai ești un copil. În ochii lor ești încă „mic” și poate nu înțelegi ce înseamnă o relație serioasă. Asta îi face să creadă că nu ai încă maturitatea necesară pentru o astfel de experiență.
Și oricât de banal ar părea, da, unora dintre părinți le e greu să accepte că începi să iubești pe altcineva. Apare o teamă legată de starea ta emoțională. Ei știu că o relație poate aduce și durere, despărțiri, respingeri. Deși nu o spun direct, vor să te protejeze.
Uneori e vorba și de propriile lor experiențe din adolescență. Poate au suferit și nu vor să repeți aceleași greșeli. În plus, apare și grija că te vei distrage de la școală – că relația te va face să pierzi focusul și să nu mai înveți la fel de bine. Toate aceste griji au, inevitabil, un impact și asupra ta.
Cum te afectează asta?
Apare senzația că nu ești înțeleasă – simți că părinții nu vor să accepte cine ești și ce simți. Asta te face să ascunzi lucruri sau să minți. Și, știm cu toții, minciunile aduc stres, anxietate, conflicte. Relația cu părinții poate deveni tensionată, plină de reproșuri. Mai mult, interdicțiile te pot face să continui relația chiar și atunci când nu te mai face fericit, doar din dorința de a-ți afirma libertatea. Așa apare confuzia emoțională și neîncrederea – în tine, în iubire, în familie. Simți că nu ai cu cine vorbi sincer. Te simți singur(ă) în fața propriilor întrebări și începi să te întrebi: „E greșit ce simt?”, „Oare iubirea mea e o problemă?”.
Ce ne facem în asemenea situații?
Comunicarea empatică este unica soluție! Ea include:
- Sănătate emoțională prin discuție
Este important părinților să expui ceea ce simți. Spune-le cât de importantă este pentru tine această relație și cum te face acea persoană să te simți. Sentimentele tale sunt importante. Uneori opoziția părinților te poate face să te simți lipsit de valoare. Este firesc faptul că o singură discuție nu poate schimba totul, revină periodic asupra subiectului dat, identificând momentul potrivit.
- Ascultă-le temerile
Încearcă să auzi opinia lor și să percepi de ce de fapt sunt îngrijorați. Chiar dacă pare incomod și neacceptabil pe alocuri, dar o parte din grija lor poate fi reală și te poate proteja de suferințele viitoare.
- Negocierea
Aici este eficient să stabiliți împreună anumite reguli, care vor fi acceptate de ambele părți: timpul de revenire acasă, programul de învățare, gestiunea timpului de weekend, informarea aflării tale (în cazul când pleci pe o perioadă mai lungă de timp).
- Responsabilitatea
Demonstrează responsabilitate în menținerea rezultatelor bune la studii; respectă-ți promisiunile și obligațiile.
Cunoaște că iubirea ta nu este o greșeală, iar părinții tăi, chiar dacă uneori nu cunosc cum să se manifeste și să ia atitudine, dar îți vor binele. Cu răbdare și comunicare poți transforma această situație într-o experiență, care cu siguranță te pot face mai puternic și dezvolta reziliența.
Amintește-ți mereu că relația cu părinții face parte din drumul tău spre maturitate. Dacă simți că ai nevoie să discuți cu cineva despre asta – suntem aici. Scrie-ne în chat.