De ce îți este greu să te accepți așa cum ești?

Felul în care te vezi nu se formează doar în oglindă. Este influențat de relațiile tale, de experiențele prin care treci, de felul în care ceilalți vorbesc despre tine și despre corp, de standardele pe care ți le stabilești și, desigur, de imaginile la care ești expus(ă) zi de zi.

Imaginea pe care o ai despre tine se formează în timp

În adolescență, corpul se schimbă într-un ritm pe care nu îl poți controla întotdeauna. Se modifică înălțimea, greutatea, proporțiile corpului, pielea, vocea și trăsăturile. Uneori te adaptezi ușor la aceste schimbări, alteori îți poate lua timp să te obișnuiești cu ele.

În același timp, devii mai atent(ă) la felul în care ești perceput(ă). Părerea colegilor poate deveni mai importantă, iar întrebarea „Cine sunt eu?” începe să capete tot mai multă greutate.

Asta înseamnă că lucrurile pe care le auzi despre tine pot lăsa urme. O glumă repetată despre greutate, o comparație cu un coleg, observațiile despre piele sau haine, criticile constante ori sentimentul că nu te ridici la nivelul așteptărilor familiei pot influența felul în care ajungi să te privești.

Cu timpul, există riscul să transformi aceste mesaje în propriul tău dialog interior. Nu mai auzi doar de la altcineva că „ar trebui să arăți altfel”; începi să-ți spui singur(ă) că nu ești suficient de bun(ă).

Aici apare o diferență esențială: una este să observi că ai acnee, că nu îți place o fotografie sau că ai vrea să fii mai activ(ă). Alta este să transformi aceste lucruri într-o concluzie despre întreaga ta persoană.

O caracteristică pe care nu o accepți la tine nu spune totul despre cine ești.

Nu doar social media te face să te compari

Comparația socială este un mecanism psihologic firesc. Te uiți la ceilalți pentru a înțelege unde te situezi: cât de bine te descurci, cum ar trebui să arăți, ce este apreciat într-un anumit grup sau dacă te încadrezi în ceea ce consideri „normal”.

În adolescență, comparația poate deveni mai intensă pentru că apartenența la grup și acceptarea celorlalți au o importanță deosebită. Social media nu a inventat acest mecanism, dar l-a făcut aproape permanent disponibil. Nu te mai compari doar cu oamenii pe care îi întâlnești la școală sau în cercul tău de prieteni, ci și cu sute de persoane pe care le vezi online.

În plus, ceea ce vezi acolo este aproape întotdeauna o selecție. Vezi fotografia aleasă, momentul reușit, ținuta preferată, rezultatul final. Nu vezi toate încercările, zilele proaste, nesiguranțele și lucrurile care au rămas în afara cadrului.

De aceea, atunci când te uiți la cineva online și te întrebi de ce nu arăți și tu la fel, merită să-ți amintești că nu compari două realități egale. Tu îți cunoști întreaga experiență, cu zilele bune și cele proaste. Despre cealaltă persoană vezi, de cele mai multe ori, doar o selecție.

Social media este doar unul dintre factori. Dacă îți este greu să te accepți, merită să te uiți și la ce se întâmplă în afara ecranului: cum se vorbește despre corp în familia ta, dacă ești comparat(ă) cu alții, dacă ai trecut prin bullying, cât de multă presiune simți la școală, cât de perfecționist(ă) ești sau cât de mult depinzi de aprobarea celor din jur.

Uneori, problema nu este că ai văzut o anumită fotografie. Problema este că acea fotografie se întâlnește cu o nesiguranță pe care o aveai deja.

Contează mult și felul în care se vorbește despre corp în jurul tău

Poate ai auzit adulți discutând despre kilograme, diete sau despre faptul că cineva „s-a îngrășat”. Poate ai primit la un moment dat un comentariu despre corpul tău care ți-a rămas în minte. Poate ai fost comparat(ă) cu un frate, o soră sau un coleg.

Uneori, astfel de remarci sunt făcute cu intenții bune. Un părinte poate crede că te motivează să ai mai multă grijă de sănătatea ta. Dar sănătatea și rușinea nu sunt același lucru. Când auzi în mod repetat că un anumit tip de corp este mai bun, mai frumos sau mai acceptabil, poți începe să privești corpul ca pe ceva ce trebuie evaluat și corectat permanent. De aceea, este util să te întrebi: standardele după care mă evaluez sunt cu adevărat ale mele? Sau sunt lucruri pe care le-am învățat din familie, de la colegi, din internet sau din mediul în care am crescut?

Nu trebuie să respingi toate aceste influențe. Important este să începi să le recunoști.

De ce „iubește-te așa cum ești” nu este întotdeauna suficient

Probabil ai întâlnit deja mesajul „iubește-te pe tine însuți/însăți”. Problema este că, dacă în acest moment nu te simți bine în corpul tău, nu poți transforma un slogan într-o convingere doar pentru că ți se spune să o faci. De aceea, un obiectiv mai realist poate fi acceptarea, nu iubirea de sine permanentă.

Acceptarea nu înseamnă să îți placă totul la tine. Înseamnă să poți recunoaște că există lucruri pe care ai vrea să le schimbi fără să ajungi la concluzia că, din cauza lor, valorezi mai puțin. Poți să vrei să-ți tratezi acneea fără să-ți urăști fața. Poți să vrei să faci mai multă mișcare fără să consideri corpul pe care îl ai acum un eșec. Poți să fii nemulțumit(ă) de o fotografie fără să concluzionezi că ești neatractiv(ă).

Diferența este importantă: poți lucra la ceva din tine fără să pornești de la ideea că tu, ca persoană, ești problema.

Cum începi să construiești o relație mai bună cu tine?

În primul rând, încearcă să observi după ce standarde te evaluezi. Dacă simți că nu ești niciodată suficient de bun(ă), întreabă-te ce înseamnă, de fapt, „suficient”. Trebuie să arăți într-un anumit fel? Să ai anumite rezultate? Să fii plăcut(ă) de toată lumea? Să nu greșești?

Dacă standardul este imposibil de atins, problema nu este neapărat la tine. Poate că standardul trebuie schimbat.

Apoi, fii atent(ă) la felul în care vorbești cu tine. Dacă o fotografie nereușită sau o zi în care nu îți place cum arăți se transformă imediat într-o judecată despre întreaga ta persoană, încearcă să revii la fapt. „Nu-mi place cum arăt astăzi” este diferit de „sunt urât(ă)”. „Am obținut un rezultat mai slab” este diferit de „nu sunt bun(ă) de nimic”.

Nu este vorba despre a-ți spune lucruri pozitive în care nu crezi. Este vorba despre a fi corect(ă) cu tine.

Contează și mediul în care îți petreci timpul. Dacă anumite conturi te fac constant să te compari, poți să le dai unfollow sau mute. Dacă anumite persoane te ironizează în mod repetat pentru aspectul tău, nu considera asta o formă normală de prietenie. Iar dacă treci prin bullying sau simți că presiunea devine prea mare, vorbește cu un adult în care ai încredere, cu un psiholog, profesor sau altă persoană care te poate sprijini.

În același timp, încearcă să nu-ți construiești întreaga identitate în jurul aspectului fizic. Întreabă-te ce alte lucruri te definesc: valorile tale, lucrurile la care ești bun(ă), pasiunile, relațiile, felul în care îi tratezi pe ceilalți, lucrurile pe care ai reușit să le înveți sau să le depășești.

Cu cât răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?” conține mai multe lucruri decât „Cum arăt?”, cu atât o imperfecțiune fizică va avea mai puțină putere asupra felului în care te vezi.

Când ar fi bine să ceri ajutor?

Este normal să existe perioade în care să nu fii mulțumit(ă) de felul în care arăți, dar dacă gândurile despre aspectul tău ocupă foarte mult timp, începi să eviți oameni sau situații de teamă că vei fi judecat(ă), îți verifici constant corpul în oglindă sau în fotografii, îți restricționezi alimentația, faci sport compulsiv ori simți că valoarea ta depinde aproape complet de felul în care arăți, nu este nevoie să încerci să rezolvi totul singur(ă).

Vorbește cu un adult de încredere, cu un psiholog sau cu un medic. Dacă nu ai în comunitatea ta un adult de încredere, scrie-ne pe chatul anonim și gratuit 12plus. Psihologul nostru îți poate oferi sprijinul de care ai nevoie.

A cere ajutor nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Înseamnă că ai observat că felul în care te vezi începe să-ți afecteze viața și că meriți sprijin.

Nu trebuie să fii perfect(ă) ca să te respecți

Poate că nu vei ajunge să-ți placă în fiecare zi tot ce vezi în oglindă. Și nici nu acesta este scopul. Important este să poți face diferența dintre o parte din tine care nu îți place și valoarea ta ca persoană. Dintre o greșeală și identitatea ta. Dintre opinia altcuiva și realitatea despre tine. Dintre o imagine selectată de pe internet și viața unei persoane.

Corpul tău se va schimba. Felul în care te îmbraci se va schimba. Gusturile tale se vor schimba. Și, probabil, se va schimba și felul în care te privești.

De aceea, poate că întrebarea nu este „Cum ajung să mă iubesc?”, ci una mai realistă: „Cum învăț să fiu de partea mea, chiar și atunci când nu-mi place totul la mine?”

Răspunsul se construiește în timp: prin relații în care ești respectat(ă), prin limite față de ceea ce te rănește, printr-o privire critică asupra standardelor pe care le-ai preluat și prin înțelegerea faptului că valoarea ta nu poate fi redusă la aspectul fizic.

Nu trebuie să devii o versiune perfectă a ta pentru a merita respectul tău.