Articole Siguranță la școală

5 pași pentru a aplana orice conflict

I se poate întâmpla oricui să ajungă în situații când nu se înțelege cu alții. Asemenea momente sunt firești, mai ales la vârsta adolescenței. Divergențele care apar între oameni se numesc conflicte. Ele pot izbucni din diferite motive. Vestea bună e că acestea se rezolvă.

Dacă nu te înțelegi bine cu cineva din familie, colegi sau profesori poți încearca să rezolvi situația. Poți începe prin a spune ce simți, fiind totodată corect/ă față de cealaltă persoană.

Atenție aici, ai 5 pași pentru a aplana orice conflict:

  1. Fii calm. Fiind supărat/ă, poți ajunge să strigi ori să spui lucruri pe care le vei regreta mai târziu.
  2. Discută. Alege un moment potrivit pentru a discuta calm și în liniște.
  3. Spune ce gândești. Ca să depășești o neînțelegere, este important să spui ce crezi tu despre situația creată.
  4. Ascultă părerea celuilalt. Fii atent la ce are de spus, astfel vei putea înțelege de la ce a pornit cearta și cum să faceți ca să nu se repete.
  5. Fii pregătit/ă să îți ceri scuze. Ține cont, dacă ai supărat pe cineva, este bine să îți ceri scuze. Scuzele au capacitatea de a “topi” supărările!

**Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Cultivarea participării adolescenților în activitățile de familie” cu suportul UNICEF Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UNICEF-Moldova.

Leave feedback about this

  • Rating