Articole Siguranță acasă

Libertatea și limitele – cum le “împăcăm”!?

Majoritatea părinților de adolescenți se întreabă câtă libertate ar trebui să le ofere copiilor săi ajunși la adolescență, astfel încât aceștia să devină adulți independenți și responsabili?  Să căutăm și să găsim împreună un răspuns la această întrebare-provocare.

Pe măsură ce se maturizează, adolescenții simt din ce în ce mai mult nevoia de independență, iar misiunea ta de părinte este de a crea un echilibru între libertate și limite, dependență și independență.

Ca să reușești să armonizezi necesitățile de libertate ale copilului cu responsabilitatea ta de părinte, ține cont de individualitatea adolescentului, nivelul de maturitate, gradul său de responsabilitate și experiențele sale de viață.

Pentru a stabili mai ușor gradul de libertate oferit copilului, poți utiliza următoarele recomandări:  

Dacă adolescentul tău:

  • poate avea grijă de lucrurile sale,
  • își face temele când vine de la școală,
  • se descurcă și are note bune,
  • este respectuos cu cei din jurul său,

atunci îi poți oferi suficientă libertate cât are nevoie și ești în măsură să o faci.

Cu toate acestea, nu uita de rolul tău de a-l proteja și de a interveni atunci când este cazul.

Dacă adolescentul tău:

  • are mai des nevoie de sprijinul tău,
  • ești nevoit să îi amintești ce are de făcut,
  • întârzie,
  • are un comportament rebel și este neascultător,

atunci discută despre libertatea pe care și-o dorește, așteptările și modalitățile de monitorizare a comportamentului său.

Dacă adolescentul tău:

  • întâmpină mari dificultăți la școală cu temele, colegii, profesorii,
  • nu își respectă sarcinile acasă,
  • face parte din grupuri suspecte,

atunci implică-te serios. Poate fi sau nu vorba de o perioadă scurtă în care adolescentul își formează propria identitate sau acest comportament poate fi consecința unor probleme mai vechi. Apelează la un profesionist dacă simți că aceste probleme îți depășesc resursele interioare.

*Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Cultivarea participării adolescenților în activitățile de familie” cu suportul UNICEF Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UNICEF-Moldova.

Leave feedback about this

  • Rating