Te-ai întrebat vreodată de ce iubitul/a te-a ales anume pe tine, ori cum se face de ai meritat o relație cu el/ea?
Când îți place cineva dar nu reușești să-i atragi atenția, sigur vei apela la strategia păunului. Știi doar, păunul își etalează penele cele mai frumoase pentru că vrea să fie observat. Dar oare poți fi iubit/ă numai pentru felul în care arăți? La păuni e de ajuns, dar nu și în cazul oamenilor.
Ai în continuare câteva întrebări și sugestii care te vor ajuta să descoperi dincolo de pene:
Poți afla mai multe despre tine când reții și comentariile altora despre comportamentul tău;
- Dacă ai avut deja relații de dragoste, amintește-ți, ce spunea persoana că îi place la tine? Apropo, e la fel cu ce credeai și tu despre tine?
Poți fi iubit pentru că îți pasă de ce crezi tu, dar și de ceea ce vrea celălalt;
- Ești gata să descoperi împreună cu partenera/ul cum e bine pentru ambii? Adică să te intereseze nu doar părerea lui/ei (sau a ta), dar să găsiți o cale de mijloc?
Poți fi iubit/ă pentru că ești înțelegător/înțelegătoare și respecți alegerea partenerului/ei;
- Știi să ai răbdare cu cei dragi? Ai fi gata să amâni o plăcere? Dacă știi să amâni pentru că prietenul/a nu e gata (de ex. pentru săruturi franțuzești), îi transmiți în felul acesta că îți pasă de el/ea.
Poți fi iubit/ă chiar și când prioritatea ta sunt succesele la studii;
- Cât de mult te pricepi să-ți organizezi timpul între școală și prieteni? Le reușești pe ambele? Să știi că persoana ta dragă te-ar vrea disponibil pentru ea, dar nu cu orice preț, ci știind că ai succese.
Poți fi apreciat chiar și când spui NU;
- Știi să spui NU când te deranjează sau nu vrei să faci ceva? Când spui NU poți fi apreciat/ă pentru sinceritate. Chiar dacă el/ea va decide să plece, va ști că tu ai limite și că nu poți fi folosit/ă.
Da, și încă ceva, penele doar ne deosebesc unii de alții, pentru a continua o relație și a o face să dureze, e nevoie de înțelegere, grijă și respect reciproc. Poate fi greu la început, atunci când părerea altora contează foarte mult pentru tine, dar merită să încerci și să rămâi în zona de siguranță!
Leave feedback about this