Articole Siguranță acasă

Cum înveți din greșeli

Se zice că a recunoaște faptul că ai greșit e unul dintre cele mai complicate lucruri. La tine cum e?

Apropo, ai știut că e normal să greșești, e un semn că nu te ferești de provocări noi care te ajută să acumulezi experiență și informații valoroase. Dar e important ca atunci când ai suferit un eșec, când ai greșit să știi că orice situație-problemă are rezolvare.

Ai în continuare câteva trucuri ce te vor ajuta să înțelegi mai bine cum e cu greșelile și ce faci după ce s-au produs.

  1. Acceptă faptul că ai gresit – nimeni n-a trecut prin viață fără să fi greșit. Cei care nu acceptă faptul că a gresit își supune riscului relatiile cu cei din jur, dar și cu propria persoană.
  2. O greșeală este o lecție – când înveți ceva nou e firesc ca la început să faci greseli. Amintește-ți cum ai învățat să scrii. Ai avut nevoie de timp și exersare până ai început să scrii fără greșeli.
  3. Priveste lucrurile și de pe poziția celorlalți – greșelile tale te pot afecta pe tine, dar și pe alții. Când se întâmplă asta, pune-te în locul lor și vei înțelege cum se simt.
  4. Extrage învățătura din fiecare greșeală – dacă ai plecat în excursie la lac doar cu pantaloni scurți, probabil te-ai întors acasă pișcat/ă de țânțari. Prin urmare, data viitoare te vei echipa corespunzător.

Din fiecare greșeală ai ceva bun de învățat, important este să înveți lecția și să nu le repeți altă dată. Iar dacă ai nevoie de ajutor, apelează neapărat la o persoană de încredere sau la psihologii 12plus.

 

Leave feedback about this

  • Rating