Articole Siguranță acasă

Copilul meu este îndrăgostit?!

Ai discutat vreodată cu copilul tău despre dragoste și relații? Cel mai probabil ai făcut-o, dar la fiecare vârstă ai avut un alt răspuns la întrebarea “Ce este iubirea?”. Ca să discuți cu un adolescent acest subiect important, e bine “să îți faci temele”, adică să te pregătești. Vezi aici câteva informații utile:

  • Ajuns la vârsta adolescenței, copilul devine capabil de sentimente mai profunde, diferite de cele trăite până acum.
  • Un adolescent îndrăgostit resimte un interes foarte puternic, aproape de nestăpânit, de a petrece timpul și de a comunica cu persoana de care s-a îndrăgostit.
  • Pe cât de ușor se îndrăgostește pe atât de repede îi trece, sentimentele îi scad din intensitate, iar persoana respectivă nu mai pare atât de deosebită şi importantă.

Prima întâlnire la care merge fiica sau fiul îți stârneşte îngrijorare sau dimpotrivă, entuziasm? Te gândești că ar putea suferi din dragoste, sau ar putea decide să se căsătorească prea devreme? Va trebui să faci față provăcării și să dai dovadă de tact. Pentru adolescent este foarte important să afle ce crezi despre persoana aleasă. Ține cont, mai important decât ceea ce spui este felul în care spui.

De obicei, adolescentul nu se simte confortabil să adreseze deschis întrebări care îl interesează, ori să povestească despre sentimentele lui față de cineva. O discuție cu el trebuie, mai întâi de toate, să-l facă să se simtă confortabil. Nu te grăbi să îi dezaprobi alegerea. Făcând aceasta, mesajul indirect este că pui la îndoială capacitatea sa de a lua o decizie, nivelul său de maturitate, ceea ce este destul de dureros. S-ar putea, în viitor, să evite să îți prezinte persoana cu care este într-o relație.

A găsi persoana potrivită, de cele mai multe ori presupune mai multe despărțiri, care sunt deosebit de dureroase pentru adolescenți. Fiecare experienţă este unică şi este trăită la maxim. Poți interveni prin mesaje care transmit că sentimentele, gândurile sale sunt înțelese, iar tu eşti acolo dacă are nevoie. Iată câteva sugestii:

  1. Înțeleg cât de mult contează pentru tine.
  2. Îţi înţeleg emoţiile. Nu e uşor să treci printr-o experienţă când nu ştii la ce să te aştepţi.
  3. Ai libertatea de lua decizii, însă nu poţi alege ce fel de consecinţe să suporţi. De ce ai nevoie pentru a lua o decizie bună?

*Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Cultivarea participării adolescenților în activitățile de familie” cu suportul UNICEF Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UNICEF-Moldova.

Leave feedback about this

  • Rating