Vlog

Cum să gestionez emoțiile negative?

Salut, sunt Daniela Sîmboteanu, psiholog și azi voi continua să-ți vorbesc despre emoții.

În vlogul precedent, am vorbit despre diversitatea și rolul emoțiilor. Astăzi, îți propun să discutăm despre cum ai putea gestiona emoțiile negative.

Îți amintesc că toate emoțiile, adică cele pozitive și cele negative fac parte din viața noastră și este normal să le trăim, ba chiar mai mult, este important să le înțelegem, să le acceptam și să le integrăm într-un sens pozitiv în viața noastră.  

Ce sunt emoțiile negative?

Emoțiile negative sunt trăiri emoționale care produc disconfort sau se mai spune – suferință psihologică.  Emoțiile negative sunt cele care ne fac să ne simțim triști, să avem o dispoziție proastă și o stimă de sine scăzută

Iată câteva exemple de emoții negative pe care le poate simți orice persoană la un moment dat, în anumite situații:

  1. Frica apare în fața potențialelor amenințări și poate fi legată de pericole fizice sau emoționale.
  2. Tristețea este legată de pierderi, dezamăgiri sau experiențe neplăcute. Uneori, poate cauza depresie.
  3. Furia apare atunci când simțim că suntem nedreptățiți sau când avem o reacție puternică de supărare.
  4. Vinovăția este o stare de îngrijorare sau de tristețe pe care o avem în legătură cu ceva ce credem noi că am făcut greșit față de o altă persoană.
  5. Rușinea este legată de evaluarea socială și apare atunci când ne simțim judecați sau că am dezamăgit pe cineva.

Sunt sigură că ai trecut cândva prin aceste emoții. Să știi că emoțiile negative au un rol important în viața noastră, deoarece ne ajută să identificăm amenințările, să învățăm din experiențele neplăcute și, în final, să reușim!

Deseori, oamenii au tendința de a nega emoțiile negative, adică de a refuza sau ignora senzațiile neplăcute, disconfortul. Unii se pot simți vinovați sau rușinați pentru că au simțit astfel de emoții și pot încerca să le ascundă sau să le minimizeze. ,,Nu este ok să-ți fie frică” – spun unii sau la întrebarea ,,Te simți trist?” răspund: ,,Totul este bine!”.

Negarea emoțiilor negative implică, de obicei, suprimarea lor. Aceasta poate duce la acumularea de tensiune emoțională manifestată prin stres cronic, anxietate, probleme cu somnul,  dureri de cap, probleme gastro-intestinale, sentimente de singurătate și izolare. Este un cerc vicios.

Este important să știi că putem învăța să gestionăm emoțiile negative într-un mod sănătos și constructiv, pentru a evita consecințele negative asupra sănătății mintale și relațiilor noastre.Top of Form

  1. Primul pas în gestionarea emoțiilor negative este să le recunoști și să le accepți. Fii conștient de reacțiile corpului tău: observă cum reacționează corpul tău la furie, tristețe, vinovăție. Identifică gândurile care stau la baza emoțiilor tale negative.
  2. Respiră profund, încearcă să te relaxezi și nu te lăsa copleșit de gândurile negative.
  3. Fă sport. Exercițiile fizice eliberează endorfine, ceea ce poate îmbunătăți starea de bine emoțională și poate ajuta la reducerea stresului și a tensiunii.
  4. Discută cu o persoană de încredere. Pur și simplu, atunci când vorbești despre ceea ce simți, faci un pas important în gestionarea emoțiilor negative.
  5. Cere ajutorul unui psiholog. Apropo, poți să discuți cu psihologul pe chatul 12plus. Aici vei găsi o persoană de încredere, care te va ajuta să-ți înțelegi emoțiile.

Este foarte important să înțelegi că emoțiile negative nu sunt un semn de slăbiciune sau de inteligență emoțională scăzută!

Accesează 12 plus.md – un spațiu virtual sigur, plin de resurse educaționale și inspirație, pentru a-ți susține creșterea și dezvoltarea în această perioadă deosebită a vieții tale!

Leave feedback about this

  • Rating