Vlog

Cum să spui ,,Nu”

Salut!

Ești pe canalul 12plus și eu sunt psihologul Irina Bostan.

Astăzi, vom vorbi despre capacitatea de a spune ,,nu”. ,,Deși NU este unul dintre cele mai scurte cuvinte din limbile lumii, să-l pronunți poate fi uneori foarte dificil”, așa spunea Dale Carnegie. De fapt, în spatele incapacității de a refuza, se află un sentiment obsesiv de vinovăție, precum și un imens sentiment de frică. A spune “nu” înseamnă a-ți proteja limitele.

Limitele fizice: „Dacă nu vreau să mă atingi – nu mă atinge”.

Limitele teritoriale: „Nu poți folosi sau lua lucrurile mele, sau să intri în casa mea fără permisiune”.

Limitele emoționale: „Nu mă poți obliga să-mi ignor opiniile, dorințele”.

S-ar putea să-ți fie teamă să spui “nu” mai ales dacă te afli într-un mediu nou, mergi la o școală nouă, te-ai mutat într-un oraș sau țară nouă, unde încă nu ai reușit să-ți marchezi limitele tale și ești nerăbdător să fii acceptat de noua comunitate și să devii membru credul al acesteia. Dar există câteva reguli pe care trebuie să le ții minte pentru tot restul vieții tale: oamenii corecți și iubitori, la fel ca și orice adult sau coleg de vârsta ta, nu te vor forța niciodată să faci ceea ce nu-ți place sau care îți poate dăuna; nu te vor forța nici să faci ceva periculos, nu te vor îndemna la acțiuni interzise, și nu te v-or face să-ți încalci limitele. Dacă persoana sau persoanele cărora le-ai dat refuz, nu mai vor să te accepte, atunci nici nu mai încerca să le faci pe plac. Cel mai probabil, comunicarea cu aceste persoane fa fi una regretabilă pentru tine. Fiindcă fiecare acțiune pe care o întreprinzi are consecințe.

Iată câteva modalități de a spune “nu”.

1. Spune nu mulțumind: „Mă bucur foarte mult că m-ai sunat și îți sunt foarte recunoscător pentru propunere, dar nu pot accepta propunerea”.

2. Dacă ți se cere ceva și ești atât de ocupat încât să nu ai destul timp la dispoziție pentru a analiza oferta, atunci, fără nici o îndoială, răspunde foarte direct: „Mă voi gândi la propunerea ta și te v-oi anunța”.

3.Înainte de a face o alegere, întreabă-te dacă o dorești cu adevărat sau pur și simplu te-ai lăsat condus de frică și sentimentul vinovăției. În acest caz, spune „nu” cu fermitate și fără regrete. Gândește-te că persoana pe care o respingi nu se va pierde și va găsi o ieșire din situație și fără ajutorul tău. Cel mai probabil el va accepta refuzul tău foarte calm. În caz contrar, înseamnă că încearcă să te manipuleze. Decide dacă într-adevăr ai nevoie de asemenea persoane în preajma ta.

Nu-ți pierde vigilența în cursul conversației: nu, este nu. Și de fiecare dată, invocă motive subiective și obiective pentru refuz.

La final, exersează să spui nu fără scuze sau explicații inutile atunci când ceea ce ți se oferă este nepotrivit sau merge contrar principiilor și valorilor tale. De fapt, a spune “nu” este una dintre caracteristicile persoanelor de succes, pentru că, de cele mai multe ori, victimele mediului sunt anume cele mai cooperante persoane, care niciodată nu refuză și, de obicei, opiniile și dorințele acestora nu sunt niciodată luate în considerare.

Leave feedback about this

  • Rating