De ce mi-e greu să spun „mi-e frică”? 

Uneori, lucrurile cele mai dureroase nu se văd. Nu lasă vânătăi la suprafață, nu fac zgomot și nu se văd în fotografii. Ele trăiesc înăuntru – în piept, în gât, în nodul acela care nu te lasă să spui: „mi-e frică” 

Poate ai simțit asta. Poate ai trăit momente în care cineva te-a rănit — prin cuvinte, prin priviri, prin atitudini, prin forță. Și totuși, ai tăcut. De ce? Mulți cred că tăcerea vine din lipsa de curaj. Dar adevărul e altul. Tăcerea vine, adesea, din rușine. 

Rușinea nu e a ta — dar o porți tu.  

Atunci când cineva te rănește, mai ales în mod repetat, mintea face ceva foarte ciudat – începe să creadă că tu ești problema: „Poate exagerez”, „Poate eu am provocat”, „Poate nu ar trebui să vorbesc despre asta”, „Ce o să creadă ceilalți?”. Rușinea te face să crezi că e ceva greșit la tine, nu la ceea ce ți se întâmplă. Așa tăcerea prinde rădăcini… 

De ce e greu să spui „mi-e frică”? 

Pentru că: 

1. Frica nu e doar un sentiment. Uneori e o strategie de supraviețuire. Dacă ai fost rănit, corpul și mintea te protejează — tăcerea pare mai sigură decât confruntarea. 

2. Ți-e teamă că nu vei fi crezut (ă). Nimic nu doare mai tare decât să spui adevărul și să fie tratat ca nimic. 

3. Îți e rușine să pari „slab(ă)”. Trăim într-o lume în care toți par puternici pe exterior. Frica pare o vină, nu o emoție.  

4. E greu să numești ceea ce nu înțelegi încă. Uneori abuzul e subtil. Se strecoară. Se justifică. Se normalizează. 

Și abia după o vreme realizezi că, de fapt, nu era normal.  

Dar adevărul este acesta: 

• Frica nu te face slab(ă). 

• Frica te face om. 

A spune „mi-e frică” nu înseamnă neputință. Înseamnă curaj, pentru că ai recunoscut ce simți și unde te doare. Curajul nu înseamnă să nu îți fie frică. Curajul înseamnă să vorbești chiar dacă îți este frică. 

Și poate te întrebi: cui să spun? Nu oricui. Nu celor care minimizează. Nu celor care rănesc. Nu celor care spun „nu e mare lucru”. 

Spui unei persoane sigure. 

• unui adult în care ai încredere, 

• unui profesor calm, 

• unui psiholog, 

• unui prieten care știe să asculte, 

• unei persoane care nu ridicam vocea când vorbești despre ceva sensibil. 

Cineva care poate să stea lângă tine în frică, fără să te împingă, fără să te grăbească, fără să te judece. 

Dacă nimeni nu a stat lângă tine până acum, vreau să știi ceva: 

Nu e vina ta că ai tăcut. Nimeni nu se naște știind cum să se apere. Și nimeni nu ar trebui să treacă prin frică singur(ă). Dar poți învăța. Pas cu pas. Respirație cu respirație. Spunând câte un cuvânt. Uneori doar: „nu mi-e bine”. Și acesta este deja un început. 

Încearcă să spui cuiva, chiar și în șoaptă: „Am nevoie să mă asculți. Atât.” 

Nu trebuie să demonstrezi. Nu trebuie să explici tot. Nu trebuie să fii „tare”. Doar să fii adevărat(ă). Uneori, adevărul spus, chiar și în voce joasă schimbă tot. 

Dacă simți că frica te copleșește, scrie-ne pe chatul anonim și gratuit 12Plus. Psihologul nostru te va ajuta.