La sfârșit de primăvară, familia noastră s-a mutat în oraș, motiv pentru care am fost și eu nevoit să mă mut într-o școală nouă. În prima zi, profesoara m-a prezentat clasei.
– Ăsta este noul nostru coleg – Alex.
Toți mă priveau ca pe un specimen ciudat de la zoo. M-am așezat în banca liberă, auzeam comentarii și chicoteli. La un moment dat, cineva a aruncat în mine cu o hârtie. Eu încercam să nu le acord atenție. A intrat în clasă Alina. S-a așezat chiar lângă mine. Și la inițiativa ei am început să vorbim. Era foarte drăguță. În timpul unei pauze, s-a apropiat de mine unul dintre colegi, Dima.
– Dar ce, te crezi mai deștept ca noi sau ce?! Ce nu fumezi? Ești cu noi sau nu ești?
– Crezi că dacă ai lâna asta pe cap, ești mai special ca noi? Eu am vrut frumos să-ți spun: ,,Bine ai venit în școala noastră!” Dar tu ești de acela, da?
– De acela, cu sânge albastru, măligă!
Într-una din zile, în curtea școlii, vorbeam cu Alina. Am aflat că aveam gusturi comune în muzică și-n artă, în general. Îmi plăcea să vorbesc cu ea. Dar observam că, de fiecare dată, eram priviți urât de alți colegi, în special, de Dima. Ori de câte ori avea ocazia, Dima cu amicii lui se agățau de mine sau îmi cauzau neplăceri.
– Băietu, lână, hai la un baschet cu noi! Lână!
Aș fi vrut să-i răspund înapoi, dar nu știam cum… Unicele momente plăcute erau atunci când vorbeam cu Alina. Sigur, m-am îndrăgostit de ea. Noi locuiam cam în aceeași regiune. Iar după școală, deseori, mergeam împreună spre casă. Am decis într-o zi să-i fac un mic cadou, un disc de colecție cu muzică. Alina m-a cuprins și mi-a mulțumit. Într-o altă zi, mergând spre casă, am fost oprit de Dima și prietenii săi.
– Uăi, macho, măligă, ce umbli tu din urma Alinei? Știi că o faci de râs?
– Râde toată școala că umblă cu un prăpădit ca tine! Stai, eu cu cine vorbesc? Să te înveți cum să vorbești și să te comporți cu cei mai mari! Țâncule!
– Să nu te mai văd niciodată cu dânsa, tu m-ai înțeles?
A doua zi, am decis totuși să merg la ore. Mă gândeam că nu mai are rost să vorbesc cu nimeni, nici măcar cu Alina. Colegii mă priveau ciudat, mai ciudat decât de obicei. Am intrat în clasă, nu era nimeni. M-am așezat în ultima bancă. Alina a intrat în clasă și s-a apropiat de mine. Mi-a arătat o fotografie și m-a întrebat dacă am văzut-o.
– Ai văzut-o?
În fotografie vedeam un corp gol, urât, cu fața mea. Era un fake. Am plecat. Am fugit de la școală.
– Alex, stai un pic!
– Îți pare că dacă ai lâna asta în cap ești tare special sau ce?
Nu știam unde să mă duc.
– Râde toată școala că umblă cu un prăpădit ca tine.
Dar știam că nu mai vreau să văd și să vorbesc cu nimeni.
Acest film a fost realizat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, cu suportul Plan International
Leave feedback about this