Articole Siguranță în comunitate

Ce este abuzul emoțional?

Atunci când aud cuvântul violență sau abuz mulți își imaginează o situație în care cineva atacă și altcineva este atacat. Dar știai că violența nu este doar despre atac fizic sau vătămări corporale?

Îți propunem să afli din articolul ce urmează cum să recunoști abuzul emoțional și care pot fi consecințele acestuia. Abuzul emoţional înseamnă orice formă de comportament abuziv, prin care cineva este umilit, batjocorit, ironizat. Este important să cunoști faptul că abuzul emoțional poate fi la fel de traumatizant sau chiar și mai dăunător decât cel fizic. De cele mai multe ori, persoanele se află într-o relație abuzivă fără să conștientizeze acest fapt.

Iată câteva forme prin care un partener/o parteneră poate manifesta abuzul emoțional:

  • Încearcă frecvent să influențeze indirect comportamentul tău, te manipulează;
  • Amenință, intimidează sau face ceea ce nu îți place ca pedeapsă, spunând că te ajută să devii mai bun/ă;
  • Comportamentul și cuvintele sale te fac să crezi că nu ești capabil/ă și ajungi să te îndoiești de capacitățile tale;
  • Te îndepărtează de oamenii cu care aveai o relație apropiată anterior, te face să crezi că el/ea e unica persoană în care poți avea încredere;
  • Îți folosește resursele în folosul personal. Te simți exploatat/ă și obiectificat/ă;
  • Minte sau evită să-și asume propriile responsabilități;
  • În situațiile dificile, comportamentele sale te fac să te simți mai singur/ă, neajutorat/ă, vinovat/ă pentru ceea ce ți se întâmplă;
  • Nu ai acces la ceea ce este important pentru el/ea, dar în același timp neagă nevoia ta pentru spațiu personal;
  • Le vorbește celorlalți lucruri care ai prefera să rămână secrete;
  • Spune minciuni despre tine altor persoane;
  • Aruncă și distruge obiectele tale personale;
  • Îți controlează venitul, cheltuielile fără a dezvălui venitul său, sau chiar sursele sale personale de venit;
  • Nu pune preț pe emoțiile tale.

Consecințele negative ale abuzului emoțional sunt inevitabile. Dacă ești într-o relație abuzivă, pe termen lung poți sesiza că:

  • Îți scade increderea în sine;
  • Simți o continuă epuizare;
  • Îți este dificil să iei decizii în favoarea ta;
  • Ai gânduri negative;
  • Dorința de a te implica în activități noi, de a manifesta inițiativa este tot mai scăzută;
  • Frustrarea, anxietatea, frica, vinovăția devin stări dominante;
  • Nu mai ai încredere în oamenii care cândva îți erau apropiați;
  • Ai impresia că ceva e în neregulă cu tine;
  • Te simți deseori abandonat(ă);
  • Îți este dificil să înțelegi ce îți dorești cu adevărat și de ce ai nevoie;
  • Ai convingerea că partenerul tău este mult mai bun decât tine;
  • Îți este dificil să te concentrezi sau să dormi;
  • Ai tulburări gastrointestinale;
  • Nu te mai recunoști;
  • Ai simptome asociate cu depresia;

Chiar dacă ceea ce este descris mai sus reprezintă în mare parte ceea ce trăiești la moment s-ar putea să ai îndoieli că toate acestea sunt din cauza abuzului emoțional. Este important să te adresezi unui psiholog sau psihoterapeut pentru ajutor calificat.
Dacă vrei să iei legătura cu psihologul 12plus, scrie-ne la info@12plus.md.

Leave feedback about this

  • Rating